The sweetest of words have the bitterest taste

Totul e simplu, atat de simplu, incat
devine de neinteles.


Totul e aproape, atat de aproape, incat
se trage-napoia ochilor
si nu se mai vede.
-A unsprezecea elegie, Nichita Stanescu

Ziua de azi a fost rasplata tuturor zilelor din ultima luna. O zi insorita care s-a transformat intro-o zi furtunoasa, un cer bacovian, vijelii, tunete, fulgere, punctul final, culminant, al saptamanii.
Copii in vacanta. De cand nu mai stiu ce-i aia o vacanta de vara, de cand nu mai intru in categoria de copil? Prea multe metamorfoze, domnisoara Samsa.

O zi de cafe frappe, subtilitate de sirop de ciocolata pentru infometatul suflet al celei care este la dieta, o zi de soare si umbre in coltul catedralei, o zi de grupuri de turisti sub Podul Minciunilor, si elevii craioveni din a IVa B care urmareau bannerul verde al invatatoarei. Sa nu ne pierdem deci, copii.
In a VIa (tot B, primul meu an de B), ultimul meu an scolar pe aceste meleaguri, am fost intr-o excursie de vreo doua zile din Arad in Deva, Alba-Iulia, Medias, Sighisoara (oh, my love), si acest oras care acum il numesc al meu, Sibiul. Cateva ore petrecute aici dupa noaptea in care inghetasem intr-un camin studentesc sighisorean, care iarna nu prea e cu incalzirea. Tin minte ca eram toti cam imbracati in toate hainele care le adusesem cu noi, Eu aveam pantalonii de fas peste blugi, o bluza si vreo doua pulovere plus doua paturi si muream de frig. Momente de glorie. 12 ani de-abia impliniti. Tin minte cantecul care-l cantam urcand spre cetatea din Deva. "Ca la 12 ani, fara griji si cu multi bani". Deh, unii mai bine ca altii.

(Paranteza: mi-e dor de tine, Arad. Mi-e dor. Nici macar nu sunt departe, dar cred ca esti numai o amintire. Prea mult s-a schimbat, tu ca oras nu prea, eu foarte mult)

O zi pentru Notre Musique de Goddard. O zi de Mihail Sebastian si Nichita Stanescu, o zi citind fiecare cuvant din ghidul Lonely Guide despre studentia in Aberdeen, UK (totul e aproape, atat de aproape! o, Septembrie, o).
O zi de multe ganduri insirate si multe planuri de viitor. Scotland, here I come. Aproape. Atat de aproape.

Hometown glory

Ceea ce este revisited trebuie revizitat, asa-i?

In zilele de furie furtunoasa si melancolie nostalgica, zile gri de tunete si fulgere si vijelii, zile de arsita si canicula, zile de prima vara acasa. Luna viitoare se implinesc opt ani de cand am plecat si trei luni de cand m-am intors. In septembrie plec iar.
I've been walking on the same streets I knew before, dar nu se stie cine sunt. Opt ani de zile in care m-am facut de nerecunoscut. Opt ani, si nu a mai ramas nimic din mine aici. Eram un copil, daca am fost vreodata un copil, un copil care se dadea ca stie tot dar nu stia nimic, copilul care si acum stie numai teorii, dar practica putin.
Cand viata vrea numai sa se incrunte, cand nu se poate nicium sa o faci sa mearga cum vrei tu cu fortele tale, trebuie sa inveti si din scoala vietii. Multa durere, multa pierdere, mult trecut peste, mult uitat in spate la fata care a ramas cu mult in spate, fata care a fost pierduta si ea pe drum. Eram altcineva. Normal ca adolescenta ne schimba pe toti, dar nu vad ce a ramas din fata de atunci. Ea a fost eu dar eu nu sunt. Eterna metamorfoza metafizica.

Om vedea ce om gasi la capatul drumului. Fata a devenit femeie? Nu se stie. Om vedea.
Pe moment sunt intr-un oras care nu e hometownul meu imbacsit. Sunt intr-un oras al vacantelor copilariei mele, aceea ce a ramas in urma, un oras care nu e gri decat in anumite zone.

Inspiratia se ascunde prin colturile Pietii, calcata de puzderie de porumbei hraniti parca prea bine. Se va gasi. Wanted. Om vedea.